"Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezandu-i in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh" Matei 28:19

Wednesday, September 26, 2012

Gradinita de la Kachioka



  Saptamana trecuta am avut deschiderea gradinitei si ne-am bucurat sa fim impreuna cu copii si parintii la un program mai deosebit. Incepand cu un nou an scolar am avut si cateva modificari cu privire la conducerea gradinitei. Dupa problemele pe care le-am avut acolo am descoperit multe nereguli cu privire la programul gradinitei. Educatoarele desfasurau programul gradinitei nu dupa programa data de noi ci dupa cum le  spunea seful satului si unii lideri din biserica din apropiere. La deschiderea gradinitei am avut inregistrati 157 copii iar dupa o saptamana avem 123 de copii care vin in fiecare zi. Acesti copii provin din 5 sate din zona gradinitei . Dupa mai multe discutii cu parintii am decis sa formam un comitet al gradinitei din parinti care provin din cele 5 sate.   Asa ca acum avem un comitet al gradinitei format din 10 membri, cate 2 din fiecare sat. Deja vedem inbunatatiri si seriozitate in programul gradinitei.

  Ne rugam ca si prin acesta lucrare Numele Domnului sa fie glorificat si multi parinti sa vina la Christos prin ceea ce facem acolo. Va multumim pentru suportul acordat acestei lucrari si pentru rugaciunile inaltate pentru noi si lucrarea de la Kachioka.



Monday, September 24, 2012

Grupul de studiu Biblic din satul Nsanama



   Acum 2 ani am inceput sa vizitez satul Nsanama sau Malakamu (pe platoul muntos Zomba) . Acolo, cu ajutorul Domnului si a fratilor care au daruit, am construit 2 sale de  clasa la o scoala primara ca apoi sa incepem un grup de studiu Biblic cu adultii si un grup Vestea Buna cu copiii. Domnul a binecuvantat aceste grupe si acum dupa 1 an si 5 luni de implicare in lucrarea spirituala de acolo vedem rezultate . La grupa de copii suntem deja prea multi si a trebuit sa-i impartim in 2 grupe. La grupul de studiu Biblic cu adultii vrem sa organizam botezuri si apoi sa incepem o adunare. Avem cateva familii serioase care sunt implicate in aceasta lucrare si care au cerut sa fie botezate.
  Ne rugam ca Domnul sa ne de-a intelepciune si calauzire ca sa facem totul dupa voia Lui.  Vedem ca Satan nu e bucuros si a inceput sa creeze dezbinare si impotrivire. El se foloseste chiar de liderii religiosi din invecinatate pentru a aduce tot felul de minciuni  si erezii pentru a creea dezbinare si probleme. Cu toate ca au fost cativa care au dat inapoi, ne bucuram sa vedem cum o mare parte din ei continua sa vina la intalnirile de studiu Biblic si sunt credinciosi Domnului.
  In aceasta luna vom finaliza un studiu special pentru botez si in luna Octombrie vrem sa avem botezuri.

  Rugati-va impreuna cu noi pentru acest eveniment, dar in special pentru cei care vor fi botezati ca Domnul sa-i tina tare in credinta si sa nu se lase influentati de cel rau care incearca sa-i descurajeze si chiar sa-i impiedice sa vina la intalnirile de studiu.

Multumim Domnului



  Ca de nenumarate ori pana acum, Domnul a raspuns rugaciunilor inaltate pentru Samuel si boala prin care a trecut. Zilele trecute am vazut imbunatatiri majore in trupul lui si nu putem face altceva decat sa-i dam Slava Domnului si sa-i multumim. Acum se simte mult mai bine si a preluat programul normal : cu mersul la scoala si atributiunile prin jurul casei. A inceput sa ceara mancare si intre mese ceea ce arata ca vitaminile isi fac efectul.

  Va multumim tuturor care ne-ati fost alaturi si in aceasta situatie. Domnul sa va binecuvinteze.

 

Sunday, September 16, 2012

Motiv de rugaciune!



     De cateva zile, Samuel nu s-a simtit prea bine, insa a ascuns acest lucru, ca nu cumva sa lipseasca de la scoala. Am realizat ca nu se simte bine, cand in mijlocul noptii a venit la noi si ne-a spus ca ii curge sange din nas. Acest lucru s-a intamplat cateva zile una dupa alta. Nu mai avea pofta de mancare si a inceput sa scada in greutate. Am inceput sa ne ingrijoram mai mult, cand am vazut ca nu vroia sa participe la orele mai speciale de la scoala, dar care erau la alegere. A inceput sa se planga de durere in gat, si cu amigdalele umflate, am plecat imediat la doctor. I-au facut analizele de malarie, si la indemnul Loredanei doctorul a cerut si analizele amanuntite la sange. Era un doctor abia venit, asa ca ezitase putin la scrierea tratamentului. In final i-a prescris niste paracetamol si un sirop de tuse. Cu toate acestea Samuel nu se simtea bine, si ne-am alarmat cand am vazut ca incepe sa faca din nou febra si el insusi era speriat, zicand sa mai mergem o data la doctor ca nu se simte bine. La aceasta consultatie a fost un alt doctor, care i-a prescris imediat antibiotice si vitamine ca sa-i dea pofta de mancare. Cred ca unii din voi stiti ce greu e sa convingi un copil sa manance, mai ales cand e bolnav si nici nu e prea mancacios. 
  Rugati-va impreuna cu noi pentru Samuel ca Domnul sa-l intareasca in trup si sa-l pazeasca de malarie , mai ales acum cand imunitatea lui e foarte slabita. Multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta lucrare si ne sustineti in rugaciuni. 



Sunday, September 2, 2012

In vizita la Angela Taulo




  In toate vizitele pe care le-am facut, aceasta familie mi-a atins inima. Aceasta femeie locuieste impreuna cu cei 2 copii si cu sotul ei, care e betiv. Traieste o viata foarte grea si cu toate acestea in fiecare miercuri este prezenta la Studiu Biblic. Rugati-va pentru ea ca Domnul sa-i dea har si sa nu mai sufere asa de mult din cauza sotului si de asemenea rugati-va pentru ea ca sa poata intelege planul de mantuire. De multe ori am vorbit cu ea dar satan o tine in intuneric. Ultima data cand am vorbit cu ea zicea ca a crezut in Domnul Isus si ca acum e mantuita dar inca nu sunt sigur ca este asa. Insa cine sunt eu sa judec , Domnul cunoaste inima fiecaruia.





    

In vizite



  Saptamana trecuta am fost in vizite in satul Nsanama,  la mai multe familii care vin la studiu Biblic si care dupa ce au marturisit ca au fost mantuite si-au exprimat dorinta sa fie botezate. Dupa un an si 4 luni de evanghelizare si Studiu Biblic Domnul ne-a dat harul sa vedem si roade. Este asa de minunat sa vedem bucuria pe care acesti oameni o au in inimile lor chiar daca trec prin nevoi si probleme. Impreuna cu fratele Daniel si Mcphary ne-am bucurat sa auzim niste marturii frumoase a celor pe care i-am vizitat. Unii din ei traiesc intr-o saracie lucie, dar asta nu-i impiedica sa vina la Hristos si sa devina copii de Dumnezeu.    
  Rugati-va impreuna cu noi pentru aceste familii ca Domnul sa-i tina aproape de El.

                                                   Familia Banda
                                                    Familia Vito
                                                        Familia Bula
Familia Saidi
Familia Rabet

In vizita la gradinita




  Impreuna cu fratele Daniel am fost sa vizitam gradinita de la Kachioka. Mai multi frati din Vilaalba, Italia sustin financiar copii de aici. Cu toate ca, copiii erau inca in vacanta, cand au auzit ca au musafirii au venit insotiti de parinti. Fratele Daniel a distribuit cadouri la copii si pentru parinti am avut un mesaj care le-a adus bucurie si anume ca vom redeschide gradinita si vom inlocuii toate cele furate cu cateva luni inainte. Fratii din Italia au daruit cu toata inima si acum vom putea pe langa inlocuirea celor furate , sa cumparam mai multe jucarii si materiale . Slava Domnului pentru copiii Lui care simt cu noi in lucrarea de aici din Malawi. Domnul sa le rasplateasca darnicia.



Tabara in satul Kachioka



   Pe 23 august am avut tabara la Kachioka, acolo unde avem gradinita pentru copii. Educatoarele, impreuna cu parintii au pregatit locul unde am tinut tabara si ne-am bucurat mult sa vedem satenii implicati in lucrarea de acolo. Ca de obicei aici am avut foarte multi copii si inainte de lectia Biblica erau aproximativ 500 copii. Din cauza caldurii nu i-am putut imparti pe grupe ci ne-am adunat cu totii sub unul din rarii copaci maturi din zona si ne-am bucurat de umbra lui. Aici la Kachioka, apa e o problema si copiii au primit apa de baut cu ratia. La amiaza a trebuit sa organizam foarte bine servitul mesei deoarece erau foarte multi copii. Cu ajutorul Domnului am petrecut un timp frumos acolo si cu toate ca a fost cald ne-am bucurat sa ne jucam putin cu copii.

  Dupamasa am avut un timp de evanghelizare.
Pe langa copii au fost prezenti si cativa parinti care au ascultat cu atentie mesajul Evangheliei. Ne rugam ca Domnul sa cerceteze pe cei care au ascultat Evanghelia si inca multe suflete sa fie mantuite.




Tabara in satul Nsanama


  Impreuna cu fratele Daniel Piu care ne-a vizitat din nou pentru 2 saptamani am  organizat 2 tabere pentru copii  in sate diferite.
 Pe 21 august am avut tabara in satul Nsanama, sus pe munte unde avem si grupul de studiu Biblic. Ne-am bucurat sa vedem copii venind din 3 sate pentru a participa la tabara. Ca de obicei, am inceput cu micul dejun si majoritatea copiilor s-au bucurat ca in acea zi sa aiba parte de cele 3 mese cu care noi suntem obisnuiti dar pentru ei e ceva mai special. La tabara au participat peste 300 de copii si parinti care au vrut sa vada cum vor decurge lucrurile.
  Rugati-va in continuare pentru lucrarea cu copii din satul Nsanama , acum ca a inceput scoala voi continua lucrarea inceputa acolo.